Morfologie — pronumele

  • Definiție: Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv într-o comunicare, evitând repetiția supărătoare.
  • Clasificarea pronumelor:
  • Pronume cu categoria persoanei: personal, de politețe, reflexiv, de întărire, posesiv.
  • Pronume fără categoria persoanei: demonstrativ, interogativ, relativ, nehotărât, negativ.
  • Trecerea la adjectiv pronominal (prin conversiune):
  • Când determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, majoritatea pronumelor devin adjective pronominale și îndeplinesc funcția sintactică de atribut adjectival.
  • Nu devin niciodată adjective pronominale: pronumele personal, pronumele reflexiv, pronumele de politețe, pronumele cine, nimeni, nimic, cel ce, ceea ce, cineva, oricine.

A. PRONUMELE PERSONAL

Desemnează persoanele care participă direct sau indirect la actul comunicării:

1. Formele flexionare ale pronumelui personal:

  • Cazul Nominativ:
  • Persoana I: eu (sg.), noi (pl.);
  • Persoana a II-a: tu (sg.), voi (pl.);
  • Persoana a III-a: el / ea (sg.), ei / ele (pl.).
  • Cazul Acuzativ:
  • Persoana I: forme accentuate (pe) mine, (pe) noi; forme neaccentuate (clitice): mă, m-, -mă, -m (sg.), ne, ne-, -ne (pl.);
  • Persoana a II-a: forme accentuate (pe) tine, (pe) voi; forme neaccentuate: te, te-, -te (sg.), vă, v-, -vă, -v (pl.);
  • Persoana a III-a: forme accentuate (pe) el, (pe) ea, (pe) ei, (pe) ele; forme neaccentuate: îl, l-, -l (masc. sg.), o, -o (fem. sg.), îi, i-, -i (masc. pl.), le, le-, -le (fem. pl.).
  • Cazul Dativ:
  • Persoana I: forme accentuate mie, nouă; forme neaccentuate: îmi, mi-, -mi (sg.), ne, ni, ne-, -ne (pl.);
  • Persoana a II-a: forme accentuate ție, vouă; forme neaccentuate: îți, ți-, -ți (sg.), vă, vi, v-, -vă (pl.);
  • Persoana a III-a: forme accentuate lui, ei, lor; forme neaccentuate: îi, i-, -i (sg. masc./fem.), le, li, le-, -le (pl. masc./fem.).
  • Cazul Genitiv: Are forme doar pentru persoana a III-a: (al, a, ai, ale) lui, (al, a, ai, ale) ei, (al, a, ai, ale) lor. Pentru persoanele I și II se utilizează adjectivele posesive.
  • Cazul Vocativ: Are forme doar pentru persoana a II-a: Tu!, Voi!.

2. Pronumele personal de persoana a III-a de tipul dânsul:

Formele dânsul, dânsa, dânșii, dânsele (G-D: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor) sunt considerate în gramatica academică pronume personale, nu de politețe.

3. Funcții sintactice:

  • Nominativ: Subiect (El a sosit primul); Nume predicativ (Câștigătorii sunt ei).
  • Acuzativ:
  • Complement direct (Îi cunosc pe ei);
  • Complement prepozițional (Mă bazez pe el; Mă gândesc la voi);
  • Complement de agent (Lucrarea a fost redactată de către el);
  • Circumstanțial de loc (Am mers la el);
  • Circumstanțial de mod (Cânți mai frumos decât el);
  • Circumstanțial de timp (Am plecat odată cu ei);
  • Atribut pronominal prepozițional (Cadoul de la tine mi-a plăcut).
  • Dativ:
  • Complement indirect (Le dau lor cărțile);
  • Dativ posesiv (echivalent cu un posesiv): Își spală mâinile; Rochia-ți e splendidă;
  • Dativ etic (fără funcție sintactică, nuanță afectivă): Mi ți-l prinde și mi ți-l ceartă;
  • Circumstanțial de mod (S-a comportat asemenea lui);
  • Circumstanțial de cauză (Datorită ție am reușit).
  • Genitiv:
  • Atribut pronominal genitival (Părerea lui contează);
  • Circumstanțial de cauză (Din cauza lui am întârziat);
  • Circumstanțial de loc (S-a așezat în fața lui).

B. PRONUMELE PERSONAL DE POLITEȚE (REVERENȚIAL)

Exprimă respectul vorbitorului față de interlocutor sau față de o terță persoană:

  • Forme proprii:
  • Persoana a II-a singular: dumneata (G-D: dumitale);
  • Persoana a II-a plural / adresare de politețe: dumneavoastră (invariabil cazual);
  • Persoana a III-a: dumnealui, dumneaei, dumnealor (invariabile cazual); dumneasa (G-D: dumisale).
  • Locuțiuni pronominale de politețe: Domnia Sa, Domnia Ta, Domnia Voastră, Luminăția Sa, Măria Sa, Excelența Sa, Sfinția Sa.

C. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DE ÎNTĂRIRE

Subliniază identitatea persoanei la care se referă:

  • Forme flexionare:
  • Masculin singular: eu însumi, tu însuți, el însuși;
  • Feminin singular: eu însămi, tu însăți, ea însăși (la G-D sg. feminin: mie însemi, ție înseți, fetei înseși);
  • Masculin plural: noi înșine, voi înșivă, ei înșiși;
  • Feminin plural: noi însene, voi însevă, ele însele / înseși.
  • Rol sintactic: În limba contemporană se folosește aproape exclusiv ca adjectiv pronominal de întărire (atribut adjectival), acordându-se în gen, număr și caz cu substantivul sau pronumele determinat (Profesorul însuși a explicat teorema; Fata însăși a recunoscut greșeala).

D. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL POSESIV

Înlocuiește numele posesorului și al obiectului posedat:

  • Forme după posesori și obiecte posedate:
  • Un singur posesor, un singur obiect: al meu / a mea, al tău / a ta, al său / a sa.
  • Un singur posesor, mai multe obiecte: ai mei / ale mele, ai tăi / ale tale, ai săi / ale sale.
  • Mai mulți posesori, un singur obiect: al nostru / a noastră, al vostru / a voastră.
  • Mai mulți posesori, mai multe obiecte: ai noștri / ale noastre, ai voștri / ale voastre.
  • Atenție: Pentru persoana a III-a cu mai mulți posesori nu există pronume posesiv propriu; se folosește pronumele personal în Genitiv: al lor, a lor, ai lor, ale lor (acesta rămâne pronume personal).
  • Conversiunea în adjectiv pronominal posesiv:
  • Când stă după substantiv, își pierde articolul posesiv din față: colegul meu, cartea mea, părinții noștri (atribut adjectival).
  • Păstrează articolul în trei situații speciale: când este antepus (al meu copil), când substantivul are alt atribut (acest coleg al meu) sau când substantivul este articulat nehotărât (un profesor al meu).
  • Excepție cazuală: După prepoziții care cer Genitivul (în fața, în spatele), adjectivul posesiv se acordă formal cu centrul grupului prepozițional la Acuzativ: în fața mea (mea este adjectiv posesiv la cazul Acuzativ, determinat de locuțiunea prepozițională).

E. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DEMONSTRATIV

Indică apropierea, depărtarea, identitatea sau diferențierea obiectului în spațiu, timp sau discurs:

  1. De apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea (G-D sg: acestuia, acesteia; G-D pl: acestora). Forme populare: ăsta, asta, ăștia, astea.
  2. De depărtare: acela, aceea, aceia, acelea (G-D sg: aceluia, aceleia; G-D pl: acelora). Forme populare: ăla, aia, ăia, alea.
  3. De identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași (G-D sg: aceluiași, aceleiași; G-D pl: acelorași).
  4. De diferențiere: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte (G-D sg: celuilalt, celeilalte; G-D pl: celorlalți, celorlalte).
  5. Valoare adjectivală: Când determină un substantiv devine adjectiv pronominal demonstrativ (postpus: băiatul acesta; antepus: acest băiat).

F. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL NEHOTĂRÂT

Înlocuiește un substantiv fără a da indicații precise asupra identității sau cantității acestuia:

  • Forme simple: unul, altul, tot, toată, toți, toate, mult, puțin, atât.
  • Forme compuse: fiecare, oricine, orice, oricare, cineva, ceva, careva, altcineva, altceva, oarecine.
  • Locuțiuni pronominale nehotărâte: cine știe cine, te miri ce, nu știu cine, nu știu ce, câte și mai câte.
  • Valoare adjectivală: Când determină un substantiv devine adjectiv pronominal nehotărât (fiecare elev, orice idee, mulți spectatori).
  • Atenție: Pronumele cineva, altcineva, oricine nu devin niciodată adjective.

G. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL NEGATIV

Apare în enunțuri negative și neagă prezența sau existența obiectului:

  • Forme:
  • Exclusiv pronume: nimeni (referitor la persoane), nimic (referitor la lucruri). Nu devin niciodată adjective.
  • Pronume și adjective pronominale: niciunul, niciuna (pronume) vs. niciun, nicio (adjective pronominale negative: niciun elev, nicio problemă).

H. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIV ȘI RELATIV

  • Interogativul: Înlocuiește substantivul așteptat ca răspuns la o întrebare directă sau indirectă: cine?, ce?, care?, cât?, câtă?, câți?, câte?.
  • Cine nu devine adjectiv. Care, ce, cât devin adjective interogative când precedă un substantiv (Care elev a răspuns?).
  • Relativul: Are aceleași forme ca cel interogativ (plus compusele cel ce, ceea ce). Are dublu rol: element de relație (conector subordonator) la nivel de frază și funcție sintactică în propoziția pe care o introduce:
  • Știu / cine te-a căutat./ (cine = pronume relativ, funcție de subiect în subordonată).
  • Iată cartea / pe care am citit-o./ (pe care = complement direct).
  • Acordul încrucișat al pronumelui relativ care la Genitiv: În structura copilul a cărui mamă a venit, forma pronumelui se acordă în gen și număr cu posesorul precedent (copilul → cărui), iar articolul posesiv se acordă în gen și număr cu obiectul posedat următor (mamă → a*).

I. PRONUMELE REFLEXIV

Arată că acțiunea verbului se răsfrânge asupra subiectului care o săvârșește:

  • Particularități morfologice:
  • Are forme proprii doar pentru persoana a III-a:
  • Acuzativ: forma accentuată pe sine; forme neaccentuate se, s-, -se, -s-.
  • Dativ: forma accentuată sie / sieși; forme neaccentuate își, și-, -și.
  • Pentru persoanele I și II împrumută formele neaccentuate ale pronumelui personal: mă, te, ne, vă (Acuzativ); îmi, îți, ne, vă (Dativ). Criteriul de recunoaștere: identitatea de persoană și număr cu verbul (eu mă spăl = reflexiv; el mă vede = personal).
  • Valori sintactice:
  • Cu funcție sintactică (reflexiv obiectiv):
  • Complement direct: El se laudă pe sine.
  • Complement indirect în Dativ: Își acordă o șansă. / Își cumpără cărți.
  • Dativ posesiv (atribut pronominal): Și-a pierdut cheile.
  • Fără funcție sintactică (reflexiv parte din verb):
  • În verbe la diateza reflexivă dinamică, evenimențială, pasivă sau impersonală: se gândește, se înseninează, se aude un zgomot, se știe că va ploua.