Morfologie — adverbul

  • Definiție: Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care determină un verb (merge încet), o locuțiune verbală (a luat-o la fugă speriat), un adjectiv (perete perfect drept), un alt adverb (merge destul de repede) sau o interjecție (hai mai repede).

CLASIFICAREA ADVERBELOR

I. După structură:

  1. Simple: așa, bine, cam, ieri, mâine, azi, ba, da, nu, târziu, repede, sus, jos, aici, acolo.
  2. Compuse: alaltăieri, oriunde, azi-noapte, totuși, oricând, după-amiază, dinadins, cândva, dinafară, astă-noapte, nicicând, nicăieri.
  3. Locuțiuni adverbiale: grupuri unitare de cuvinte cu rol de adverb:
  4. cu toate acestea, la pas, pe de rost, de aceea, în veci, cu toptanul, din când în când, în spate, în fată, în jos, de jur împrejur, fără doar și poate, cu grămada, la o adică.

II. După sens:

1. Adverbe de loc:

  • Simple: sus, jos, aici, acolo, aproape, departe.
  • Compuse: undeva, oriunde, orișiunde, fieunde, nicăieri, dinafară, înlăuntru.
  • Locuțiuni: din loc în loc, la stânga, în stânga, peste tot, în urmă, de jur împrejur, înainte, înapoi.
  • Observație: Structurile nu știu unde, te miri unde, cine știe unde au valoare de locuțiuni adverbiale de loc nehotărâte (= undeva).

2. Adverbe de timp:

  • Simple: acum, azi, ieri, mâine, târziu, devreme, odinioară.
  • Compuse: totdeauna, odată, cândva, niciodată, câteodată, oricând, alaltăieri.
  • Locuțiuni: din când în când, la început, din vreme în vreme, pe urmă, de cu seară, în veci, zi de zi, an de an.
  • Observație: Structurile nu știu când, te miri când, cine știe când au valoare de locuțiuni adverbiale de timp nehotărâte (= cândva).

3. Adverbe de mod:

  • Simple: bine, așa, repede, agale, târâș, grăpiș, chiorâș, abia, totuși, deloc.
  • Compuse: defel, cumva, oricum, fiecum, deopotrivă, într-una.
  • Locuțiuni: pe furiș, de-a valma, de prisos, pe alese, pe de rost, cu neputință, cu de-a sila, de voie, de nevoie.
  • Observație: Structurile nu știu cum, te miri cum, cine știe cum au valoare de locuțiuni adverbiale de mod nehotărâte (= cumva).

4. Adverbe și locuțiuni de cauză și scop:

  • Nu există adverbe simple propriu-zise de cauză în limba română, ci doar locuțiuni: de aceea, de asta, pentru aceea, din această cauză.
  • Adverbe de scop: anume, expres, dinadins, înadins, intenționat.
  • Observație: Când se află în regenta unei propoziții cauzale, locuțiunile sunt de cauză (complement de cauză). Când se află în regenta unei finale, sunt de scop (complement de scop).

5. Adverbe condiționale:

  • Îndeplinesc funcția de circumstanțial condițional: altfel, astfel, altminteri, în acest caz.

6. Adverbe concesive:

  • Îndeplinesc funcția de circumstanțial concesiv în regenta unei subordonate concesive: tot, totuși, cu toate acestea, cu toate astea.

7. Locuțiuni consecutive:

  • Formate de la verbe la supin: de necrezut, de neimaginat, de neînchipuit, de neconceput, de nespus.

III. După statutul sintactic în propoziție și frază:

1. Adverbe interogative:

Ajută la formularea unei întrebări:

  • De loc: unde?, de unde?, până unde?, încotro?
  • De timp: când?, de când?, până când?, cât timp?
  • De mod: cum?, cât?, în ce fel?

2. Adverbe relative:

Fac legătura între o propoziție subordonată și regenta ei, având funcție sintactică în propoziția pe care o introduc:

  • Unde ai fost? (adverb interogativ, complement de loc) → Spune-mi / unde ai fost./ (adverb relativ, complement de loc în subordonată).
  • Când sosește trenul? (interogativ) → Știu / când sosește trenul./ (relativ).

3. Semiadverbe (adverbe fără funcție sintactică de sine stătătoare):

Au doar rol de nuanțare sau întărire a altor termeni:

  • nu, tocmai, numai, chiar, doar, cam, taman, aproximativ, oare, totuși, decât, mai.

ADVERBE PREDICATIVE ȘI CONVERSIUNI

  1. Adverbe predicative: urmate obligatoriu de conjuncția că sau să, devin predicate verbale și cer o propoziție subiectivă (SB):
  2. Desigur / că vom veni./ (desigur = predicat verbal; P2 = subiectivă).
  3. Probabil / că a întârziat./
  4. Firește / că are dreptate./
  5. Poate / că va înțelege./
  6. Locuțiuni adverbiale predicative: fără doar și poate, cu siguranță, de bună seamă, într-adevăr.
  7. Adverbul poate:
  8. Urmat de că este adverb predicativ cu funcție de predicat verbal, urmat de SB: Poate / că va ploua./
  9. Urmat de să este verb predicativ tranzitiv la indicativ, urmat de CD: Poate / să cânte frumos./
  10. Adverbe devenite adjective invariabile: Când determină direct un substantiv:
  11. așa, asemenea, astfel, gata, bine, anume, altfel, aievea; ex: om bine, haine gata, asemenea oameni.
  12. Substantive devenite adverbe de mod: Când determină un verb sau adjectiv fără prepoziție:
  13. doarme buștean, tace chitic, aleargă glonț, îndrăgostit lulea, sărac ocnă.
  14. Expresii impersonale (e frumos, e greu, e ușor):
  15. Dacă subordonata este introdusă prin că sau să, termenul este adverb: E frumos / să ajuți./
  16. Dacă subordonata este introdusă prin ce sau cine, termenul este adjectiv (nume predicativ): E frumos / ce ai desenat./
  17. Adverbe relative devenite conjuncții:
  18. cum cu sens temporal (Cum a sosit,/ a mâncat./) sau cauzal (Cum nu învățase,/ a tăcut./);
  19. unde cu sens cauzal (= deoarece): Unde nu s-a pregătit,/ a greșit./;
  20. când cu sens condițional (= dacă): Când aș fi știut,/ nu veneam./;
  21. cât cu sens concesiv (= deși): Cât e muntele de înalt,/ tot îl urc./