Morfologie — interjecția

  • Definiție: Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă senzații fizice, stări sufletești, îndemnuri, apeluri sau imită sunete și zgomote din natură (onomatopee).

A. CLASIFICAREA INTERJECȚIILOR

  1. Simple: of, ah, vai, hai, bre, zău, uf, măi, ia, aoileu, pst.
  2. Compuse: iaca, heirup, tic-tac, hodoronc-tronc, ham-ham, haidem, trosc-pleosc.
  3. Locuțiuni interjecționale:
  4. ia te uită, Doamne ferește, Doamne iartă-mă, ei bine, drăgăliță-Doamne, auzi colo, pe naiba, nu zău, păcatele mele.

B. FUNCȚII SINTACTICE ALE INTERJECȚIEI

Deși în mod tradițional interjecția este lipsită de funcție sintactică de sine stătătoare, în enunțuri dinamice poate îndeplini:

  1. Predicat verbal:
  2. Pupăza zbrr! pe o dugheană.
  3. Hai cu noi la plimbare!
  4. Nume predicativ:
  5. E vai de capul lor.
  6. E jale și of în casa aceea.
  7. Complement direct:
  8. Aud tic-tac în ceas.
  9. Subiect:
  10. Se auzea cioc-cioc la ușă.
  11. Circumstanțial de mod:
  12. Mașina mergea hopa-hopa pe drumul pietruit.

C. PARTICULARITĂȚI ȘI CONSTRUCȚII SPECIALE

  1. Interjecții predicative ce cer Complement Direct: Interjecțiile iată, iacă, uite, poftim, na au valoare de predicat verbal și primesc un complement direct:
  2. Iată o mașină frumoasă! (o mașină = complement direct).
  3. Uite-o pe Maria! (pe Maria = complement direct).
  4. Iată / ce am cumpărat./ (urmată de completivă directă).
  5. Interjecții cu desinențe verbale: Formele haidem! și haideți!, deși conțin desinențe verbale de persoană (-m, -ți), sunt considerate în gramatica normativă interjecții, nu verbe.
  6. Cuvinte de adresare în enunțuri nominale: Cuvintele Ajutor! și Liniște! sunt substantive în enunțuri eliptice de predicat, nu interjecții propriu-zise.
  7. Conversiunea interjecției în substantiv: Prin articulare enclitică sau determinare adjectivală:
  8. un hop → hopul;
  9. un of → oful lui;
  10. tic-tacul ceasornicului;
  11. vaiul celor suferinzi.