Ortografie și punctuație

  • Ortografia: Ansamblul de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi conform normelor academice în vigoare.
  • Punctuația: Sistemul de semne grafice convenționale care marchează în scris pauzele, intonația, ritmul vorbirii și raporturile sintactice dintre propoziții sau părți de propoziție.

A. SEMNELE DE ORTOGRAFIE

Semnele de ortografie se utilizează la nivelul cuvântului (în interiorul acestuia sau între componentele sale).

1. Cratima (liniuța de unire)

Este principalul semn de ortografie și îndeplinește următoarele roluri:

  • Rol fonetic: Leagă două cuvinte rostite fără pauză în aceeași silabă (elidare vocalică sau pronunție în tempo rapid): să-i spui, i-am dat, ne-am dus, cine-a venit.
  • Rol morfologic:
  • În structura cuvintelor compuse: câine-lup, prim-ministru, locotenent-colonel, rea-voință, sud-est.
  • Între prefixe/sufixe și baza derivată în cazuri speciale: ex-ministru, pro-democrație.
  • Atașarea articolului hotărât enclitic sau a desinențelor la substantive neadaptate fonetic sau sigle: show-ul, site-ul, SMS-ul, QR-ul.
  • Cratima ca semn de punctuație (excepții):
  • În repetiții: încet-încet, singur-singurel.
  • În structura numeralelor aproximative: șapte-opt elevi, zece-cincisprezece zile.
  • Între două limite numerice sau spațio-temporale: traseul București-Ploiești, intervalul 8-16.

2. Apostroful

Este exclusiv semn de ortografie; marchează absența accidentală a unor sunete, silabe sau a primelor cifre dintr-un an calendaristic:

  • domnu’ Trandafir, las’ că știu eu, ’neața, s-a născut în anul ’41.

3. Punctul ca semn de ortografie

Se folosește în scrierea abrevierilor care nu păstrează ultima literă a cuvântului inițial:

  • Abrevieri simple: nr. (numărul), str. (strada), art. (articolul), etc. (et cetera), a.c. (anul curent), î.Hr. (înainte de Hristos), d.Hr. (după Hristos).
  • Abrevieri compuse scrise cu puncte între litere: C.F.R., I.S.J., M.A.I.
  • În scrierea datei calendaristice: *
  • IX.2026*.

4. Bara oblică (slash)

Este semn de ortografie numai în notații convenționale de unități de măsură și formule tehnico-administrative:

  • Unități de măsură compuse: km/h, m/s, g/mol.
  • Formule administrative consacrate: c/val. (= contravaloare), m/n (= motonavă).
  • În orice alt context (texte juridice: Legea 550/2020, intervale noaptea 6/7, alternative profesor/elev), bara oblică funcționează ca semn de punctuație.

5. Linia de pauză (ca semn de ortografie)

Unește două cuvinte compuse sau un cuvânt simplu și unul compus într-o structură complexă:

  • Războiul româno-ruso-turc;
  • Direcția nord-est—sud-vest.

6. Blancul (pauza albă dintre cuvinte)

Este considerat semn de ortografie prin faptul că delimitează cuvintele scrise separat de omofonele lor sudate sau legate prin cratimă:

  • o dată (numeral/substantiv) vs. odată (adverb: odinioară, imediat);
  • când va (adverb + auxiliar) vs. cândva (adverb nehotărât);
  • ce le (pronume relativ + pronume personal) vs. cele (articol/pronume demonstrativ);
  • oricine (pronume nehotărât) vs. ori cine (conjuncție + pronume).

B. SEMNELE DE PUNCTUAȚIE

Semnele de punctuație organizează textul la nivel de propoziție, frază și discurs:

  1. Punctul (.): Marchează sfârșitul unei propoziții enunțiative independente.
  2. Virgula (,): Marchează pauza scurtă și delimitează părți de propoziție omogene, apoziții, construcții incidente, vocative, interjecții și propoziții subordonate sau coordonate.
  3. Punctul și virgula (;): Separă unități sintactice ample în cadrul unei fraze complexe, indicând o pauză mai mare decât virgula, dar mai mică decât punctul.
  4. Două puncte (:): Anunță o vorbire directă, o enumerare, o explicație sau o concluzie.
  5. Semnul întrebării (?): Marchează finalul unui enunț interogativ direct.
  6. Semnul exclamării (!): Marchează sfârșitul unui enunț exclamativ, imperativ sau după o interjecție / un vocativ accentuat.
  7. Ghilimelele („ ”): Încadrează o citare exactă, vorbirea directă sau un cuvânt utilizat cu sens figurat / ironic. Se numără o singură dată ca pereche.
  8. Linia de dialog (—): Marchează începutul replicii fiecărui personaj într-o conversație directă.
  9. Linia de pauză (—): Izolează construcțiile incidente sau explicative (ține locul virgulelor) și delimitează componente sintactice puse în contrast.
  10. Parantezele rotunde și drepte ( ), [ ]: Izolează un adaos explicativ, o precizare suplimentară sau indicațiile de regie. Se numără ca pereche o singură dată.
  11. Punctele de suspensie (...): Marchează o întrerupere a fluxului vorbirii, o pauză meditativă sau o omisiune voluntară dintr-un citat.
În mod excepțional, virgula este considerată semn de ortografie în două situații particulare:
  1. În locuțiuni adverbiale cu structură binară simetrică: cu chiu, cu vai; de bine, de rău; de voie, de nevoie.
  2. Între interjecțiile onomatopeice identice repetate consecutiv: boc, boc!; cioc, cioc!; ham, ham!; trosc, pleosc!.