Alfabetul limbii române

  • Definiție: Alfabetul limbii române este totalitatea literelor așezate într-o ordine convențională consacrată, utilizate pentru redarea în scris a sunetelor limbii române.
  • Componență: Alfabetul românesc conține 31 de litere (dintre care 5 conțin semne diacritice: ă, â, î, ș, ț) și redă 34 de sunete.

A. LITERELE ALFABETULUI LIMBII ROMÂNE

  1. Litere mari și mici: A a, Ă ă, Â â, B b, C c, D d, E e, F f, G g, H h, I i, Î î, J j, K k, L l, M m, N n, O o, P p, Q q, R r, S s, Ș ș, T t, Ț ț, U u, V v, W w, X x, Y y, Z z.
  2. Litere specifice neologismelor și împrumuturilor: k, q, w, y (kilogram, quasar, watt, yoga).

B. DIACRITICELE STANDARD

În grafia oficială a limbii române se utilizează virgula dedesubt pentru ș și ț (nu cedila):

  • Ș (S cu virgulă dedesubt, U+0218 / U+0219);
  • Ț (T cu virgulă dedesubt, U+021A / U+021B).

C. REGULA DE UTILIZARE A LUI Î ȘI Â

  • Î se scrie obligatoriu:
  • La începutul cuvintelor: început, înger, înțelept;
  • La sfârșitul cuvintelor: a hotărî, a coborî;
  • În interiorul cuvintelor derivate cu prefixe de la cuvinte care încep cu î: neîntrerupt, reîncepe, preîntâmpina;
  • În cuvinte compuse: bineînțeles.
  • Â se scrie în interiorul cuvintelor nesupuse regulilor de mai sus: român, cântar, pâine, vânt, adânc.

FONETICĂ

Definiție: Fonetica este ramura lingvisticii care studiază sunetele limbii din punct de vedere acustic, fiziologic (articulatoriu) și funcțional. Sunetul: Unitatea auditivă și articulatorie minimală a limbii, produsă…