S1 — Ortografie și ortoepie: Fonetica, partea I

Alfabetul limbii române

  • Definiție: Alfabetul limbii române este totalitatea literelor așezate într-o ordine convențională consacrată, utilizate pentru redarea în scris a sunetelor limbii române.
  • Componență: Alfabetul românesc conține 31 de litere (dintre care 5 conțin semne diacritice: ă, â, î, ș, ț) și redă 34 de sunete.

A. LITERELE ALFABETULUI LIMBII ROMÂNE

  1. Litere mari și mici: A a, Ă ă, Â â, B b, C c, D d, E e, F f, G g, H h, I i, Î î, J j, K k, L l, M m, N n, O o, P p, Q q, R r, S s, Ș ș, T t, Ț ț, U u, V v, W w, X x, Y y, Z z.
  2. Litere specifice neologismelor și împrumuturilor: k, q, w, y (kilogram, quasar, watt, yoga).

B. DIACRITICELE STANDARD

În grafia oficială a limbii române se utilizează virgula dedesubt pentru ș și ț (nu cedila):

  • Ș (S cu virgulă dedesubt, U+0218 / U+0219);
  • Ț (T cu virgulă dedesubt, U+021A / U+021B).

C. REGULA DE UTILIZARE A LUI Î ȘI Â

  • Î se scrie obligatoriu:
  • La începutul cuvintelor: început, înger, înțelept;
  • La sfârșitul cuvintelor: a hotărî, a coborî;
  • În interiorul cuvintelor derivate cu prefixe de la cuvinte care încep cu î: neîntrerupt, reîncepe, preîntâmpina;
  • În cuvinte compuse: bineînțeles.
  • Â se scrie în interiorul cuvintelor nesupuse regulilor de mai sus: român, cântar, pâine, vânt, adânc.
  • --

Tipuri de sunete. Valorile literelor

  • Definiție: Sunetele limbii române se clasifică din punct de vedere funcțional și articulatoriu în vocale, semivocale și consoane.
  • Raportul sunet – literă: Nu există o identitate absolută între numărul de litere și numărul de sunete, deoarece unele litere au valori multiple, iar unele grupuri de litere redau un singur sunet.

A. VOCALELE (7)

Sunete care se rostesc fără obstacole în canalul fonator și pot alcătui singure o silabă:

  • a, e, i, o, u, ă, î/â.
  • Fiecare silabă din limba română conține obligatoriu o singură vocală. Numărul de silabe este întotdeauna egal cu numărul de vocale.

B. SEMIVOCALELE (4)

Sunete cu proprietăți intermediare între vocale și consoane, care nu pot forma silabă singure:

  • e, i, o, u (în neologisme și y).
  • Se asociază întotdeauna cu o vocală în cadrul aceleiași silabe pentru a alcătui diftongi sau triftongi (soare [o = semivocală, a = vocală], iarbă [i = semivocală, a = vocală]).

C. VALORILE MULTIPLE ALE LITERELOR

  1. Litera I:
  2. Vocală deplină: vi-ne, i-nel;
  3. Semivocală: iar-bă, pui, te-i;
  4. I scurt (asilabic / afonizat): la sfârșitul cuvintelor după consoană, marcând doar palatalizarea (meri, lupi, bani, brazi);
  5. Literă ajutătoare: în grupurile ci, gi, chi, ghi (meci, legi, ochi).
  6. Litera E:
  7. Vocală deplină: re-ce;
  8. Semivocală: deal, sea-ră;
  9. Valoare diftongată [ie]: în pronumele personale (eu, el, ei, ele) și formele verbului a fi (este, e, eram, erai);
  10. Literă ajutătoare: în grupurile ce, ge, che, ghe (ceas, geam, ghea-ță).
  11. --

Corespondența sunet – literă

  • Definiție: Corespondența sunet – literă reprezintă raportul dintre semnele grafice ale unui cuvânt (litere) și unitățile fonetice percepute acustic (sunete).
  • Regulă generală: De regulă, fiecărei litere îi corespunde un sunet (carte = 5 litere, 5 sunete). Asimetriile apar în prezența literei X și a grupurilor de litere.

A. LITERA X (O LITERĂ = DOUĂ SUNETE)

Litera x transcrie întotdeauna un grup de două consoane:

  • Grupul [cs]: box (3 litere, 4 sunete: [b-o-c-s]), fix, taxă, sfinx, pix;
  • Grupul [gz]: examen (6 litere, 7 sunete: [e-g-z-a-m-e-n]), exact, exemplu, exotic.

B. GRUPURILE DE LITERE: CE, CI, GE, GI, CHE, CHI, GHE, GHI

Numărul de sunete se stabilește în funcție de prezența unei alte vocale în silabă:

  1. Dacă în silabă există o altă vocală: litera e sau i din grup este doar literă ajutătoare (nu este sunet de sine stătător):
  2. ceas [č a s] = 4 litere, 3 sunete (e = literă ajutătoare);
  3. cior-bă [č o r b ă] = 6 litere, 5 sunete (i = literă ajutătoare);
  4. geam [ğ a m] = 4 litere, 3 sunete (e = literă ajutătoare);
  5. chior [k' o r] = 5 litere, 3 sunete (h, i = litere ajutătoare);
  6. ghem [g' e m] = 4 litere, 3 sunete (h = literă ajutătoare, e = vocală).
  7. Dacă în silabă nu există altă vocală: litera e sau i este vocală deplină:
  8. ce-re [č e r e] = 4 litere, 4 sunete;
  9. ci-ne [č i n e] = 4 litere, 4 sunete;
  10. chin [k' i n] = 4 litere, 3 sunete (h = literă ajutătoare, i = vocală);
  11. ghid [g' i d] = 4 litere, 3 sunete (h = literă ajutătoare, i = vocală).
  12. La final de cuvânt neaccentuat: litera i este literă ajutătoare:
  13. maci [m a č] = 4 litere, 3 sunete;
  14. dragi [d r a ğ] = 5 litere, 4 sunete;
  15. ochi [o k'] = 4 litere, 2 sunete;
  16. unghi [u n g'] = 5 litere, 3 sunete.
  17. --

Structura fonologică a cuvintelor: diftong, triftong, hiat

  • Definiție: Structura fonologică a cuvintelor privește îmbinarea vocalelor și a semivocalelor în silabe, generând diftongi, triftongi sau hiaturi.

A. DIFTONGUL

Grup de două sunete (o vocală și o semivocală) pronunțate în aceeași silabă:

  1. Diftong ascendent (urcător): semivocală + vocală.
  2. soa-re [o-a], ploa-ie [o-a], iar-bă [i-a], deal [e-a].
  3. Diftong descendent (coborâtor): vocală + semivocală.
  4. mai-că [a-i], pâi-ne [â-i], greu [e-u], pui [u-i], câi-ne [â-i].
  5. Diftong de joncțiune (morfologic): format prin cratimă între cuvinte diferite (să-i, i-am, ți-a).

B. TRIFTONGUL

Grup de trei sunete (o vocală și două semivocale) pronunțate în aceeași silabă:

  1. Triftong ascendent: semivocală + semivocală + vocală (a-ri-pioa-ră [i-o-a], cre-ioa-ne [i-o-a]).
  2. Triftong centrat: semivocală + vocală + semivocală (le-oai-că [e-a-i], tră-iau [i-a-u], ve-neau [e-a-u], lu-poai-că [o-a-i]).
  3. Triftong de joncțiune: mi-ai, i-au, ți-ai.

C. HIATUL

Întâlnirea a două vocale alăturate care fac parte din silabe diferite:

  1. Hiat cu vocale identice: a-a (con-tra-ar-gu-ment), e-e (a-le-e, li-ce-e), i-i (fi-in-ță, ști-in-ță), o-o (al-co-ol, co-o-pe-ra-tiv), u-u (va-cu-um, a-si-du-u).
  2. Atenție: fii-că conține diftong descendent [i-i], nu hiat.
  3. Hiat cu vocale diferite: u-e (a-flu-ent, si-lu-e-tă), i-e (ro-chi-e, po-e-zi-e), o-e (bo-em, po-et), e-a (a-li-ne-at, re-al), o-a (cro-at), a-e (a-er, ma-es-tru).
  4. Hiat sintactic: Apare la granița dintre două cuvinte: pe unde, de acolo.

FONETICĂ

Definiție: Fonetica este ramura lingvisticii care studiază sunetele limbii din punct de vedere acustic, fiziologic (articulatoriu) și funcțional. Sunetul: Unitatea auditivă și articulatorie minimală a limbii, produsă…