VOCABULAR

  • Vocabularul (lexicul): Totalitatea cuvintelor care există și au existat în limba română din trecut până în prezent.
  • Organizarea vocabularului: Se structurează în două mari compartimente: vocabularul fundamental și masa vocabularului.

A. VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL)

Cuprinde nucleul stabil al limbii (aproximativ 10% din totalul vocabularului, circa 1.500 de cuvinte esențiale), cunoscute și utilizate frecvent de toți vorbitorii nativi.

  • Trăsături distinctive:
  • Vechime maximă în limbă (în majoritate moștenite din latină sau autohtone);
  • Stabilitate semantică ridicată;
  • Mare putere de derivare, compunere și intrare în expresii / locuțiuni;
  • Caracter polisemantic accentuat.
  • Categorii de noțiuni fundamentale cuprinse:
  • Părți ale corpului omenesc (cap, ochi, mână, inimă, picior);
  • Grade de rudenie (mamă, tată, fiu, fiică, frate, soră);
  • Animale domestice și sălbatice comune (cal, vacă, câine, lup, urs);
  • Plante, arbori, fructe, alimente de bază (grâu, stejar, măr, pâine, apă, lapte, sare);
  • Acțiuni umane esențiale (a fi, a avea, a mânca, a dormi, a merge, a vedea, a face);
  • Diviziuni ale timpului, anotimpuri, părți ale zilei (zi, noapte, an, vară, iarnă, dimineață);
  • Culori primare (alb, negru, roșu, verde, galben);
  • Numeralele de la 1 la 10 și cuvintele gramaticale (pronume, prepoziții, conjuncții).

B. MASA VOCABULARULUI

Reprezintă restul de aproximativ 90% din cuvintele limbii (peste 140.000 de termeni) și se află într-o continuă dinamică:

1. Arhaismele (termeni ieșiți din uzul curent):

  • Arhaisme lexicale: Cuvinte dispărute odată cu realitatea pe care o denumeau (armaș, pârcălab, logofăt, jitnicer, hatman, spătar, ienicer, comis, paharnic, sâneață).
  • Arhaisme fonetice: Forme vechi de pronunție ale unor cuvinte păstrate (hiclean pentru viclean, a îmbla pentru a umbla, samă pentru seamă, pre pentru pe, părete pentru perete, a derege pentru a drege).
  • Arhaisme morfologice: Forme flexionare vechi (inime, mânuri, ruinuri, palaturi, carii).
  • Arhaisme sintactice: Construcții vechi de topică (Gazeta de Transilvania, domn Moldovei).
  • Arhaisme semantice: Cuvinte păstrate, dar cu sensul vechi ieșit din uz (carte = scrisoare; prost = simplu, ordinar; a certa = a pedepsi fizic; limbă = popor, neam; moșie = țară, patrie).

2. Regionalismele (termeni cu circulație geografică limitată):

  • Regionalisme lexicale: curechi (varză), barabulă / crumpli (cartof), harbuz / lubeniță (pepene), păpușoi / cucuruz (porumb), ai (usturoi), bumb (nasture), lepedeu (cearșaf), omăt (zăpadă), tină (noroi).
  • Regionalisme fonetice: chiatră (piatră), chișior (picior), copchil (copil), gioc (joc), șinși (cinci).
  • Regionalisme morfologice: Forme verbale populare regionale (o fost, o văzut, am să viu, îi, îs).
  • Regionalisme sintactice: Tipare specifice graiurilor locale (ex. lipsa acordului: ea este deștepți).

3. Neologismele și termenii tehnico-științifici:

  • Cuvinte împrumutate recent sau create pe teren românesc din rădăcini internaționale pentru a desemna concepte moderne: ordinat, monitor, paradigmă, algoritm, fotosinteză, izotop, morfem.

4. Jargonul:

  • Limbaj convențional folosit de anumite grupuri sociale pentru a impresiona sau a se distinge, caracterizat prin abuzul de cuvinte străine neasimilate: bonjour, mon cher, darling, bye-bye, trendy, cool, party.

5. Argoul:

  • Limbaj codificat, cu caracter secret, utilizat inițial de grupuri delicvente (apoi preluat de elevi și studenți): pârnaie (închisoare), baftă (noroc), nașpa (urât, rău), mișto (frumos, bun), a da țeapă (a înșela), profu / diriga (profesorul / diriginta), mate / info (matematică / informatică), a hali (a mânca), curcan / gabor (polițist).

C. RELAȚIILE SEMANTICE ÎN VOCABULAR

1. Sinonimele

Cuvinte cu formă diferită și sens identic sau foarte apropiat:

  • Sinonime totale: Identitate semantică deplină (azot = nitrogen, timp = vreme, stomatologie = dentistică).
  • Sinonime parțiale: Se suprapun doar la anumite sensuri (față = chip = obraz = figură, dar nu și față de masă).

2. Antonimele

Cuvinte cu sens diametral opus, aparținând aceleiași părți de vorbire:

  • Radicale diferite: cald vs. rece, lumină vs. întuneric, bun vs. rău, a urca vs. a coborî.
  • Formate prin prefixare negativă (ne-, i-, in-, des-): cinstit vs. necinstit, legal vs. ilegal, articulat vs. dezarticulat.

3. Omonimele

Cuvinte identice ca formă (pronunție și scriere), dar complet diferite ca sens și fără legătură etimologică între ele:

  • Omonime lexicale totale: Au aceeași clasă morfologică și paradigme identice la singular și plural:
  • lac (apă stătătoare) — lacuri vs. lac (soluție chimică lucioasă) — lacuri;
  • bancă (instituție financiară) — bănci vs. bancă (mobilier pentru șezut) — bănci;
  • broască (animal amfibiu) — broaște vs. broască (mecanism de încuietoare) — broaște;
  • pană (penaj de pasăre) — pene vs. pană (defecțiune tehnică) — pene.
  • Omonime lexicale parțiale: Au aceeași formă la singular, dar se diferențiază la plural prin forme distincte cu sensuri diferite:
  • bandă: benzi (fâșii de hârtie/stradă) vs. bande (grupuri de răufăcători);
  • cot: coate (articulații ale brațului) vs. coți (unități vechi de măsură) vs. coturi (curburi ale unui râu / drum);
  • colț: colți (dinți ascuțiți) vs. colțuri (unghiuri ale unei încăperi);
  • car: care (vehicule cu roți) vs. cari (insecte dăunătoare lemnului);
  • elan: elani (animale cervide) vs. elanuri (avânturi sufletești).
  • Omonime lexico-gramaticale: Cuvinte cu aceeași formă exterioară, dar care aparțin unor părți de vorbire complet diferite:
  • cer (substantiv: bolta cerească) vs. cer (verb: pers. I sg. a cere);
  • de (prepoziție: om de onoare) vs. de (conjuncție condițională: de vine, îl primesc) vs. de (interjecție);
  • mare (substantiv: întindere de apă) vs. mare (adjectiv: de dimensiuni mari);
  • vie (substantiv: plantație de viță-de-vie) vs. vie (adjectiv feminin: apă vie);
  • mai (substantiv: luna a cincea) vs. mai (adverb de mod comparativ: mai bun) vs. mai (substantiv: unealtă de bătut).

4. Paronimele

Cuvinte cu formă sonoră foarte asemănătoare (diferite prin doar unul sau două sunete), dar cu sensuri complet distincte:

  • eminent (remarcabil, genial) vs. iminent (inevitabil, care amenință să se întâmple curând);
  • a enerva (a irita psihic) vs. a inerva (a transmite impulsuri nervoase către un organ);
  • complement (funcție sintactică) vs. compliment (laudă, apreciere măgulitoare);
  • familial (legat de familie: climat familial) vs. familiar (cunoscut, comun, fără formalități);
  • solidar (unit prin sentimente comune) vs. solitar (singuratic, izolat);
  • aliniat (așezat în linie dreaptă) vs. alineat (rând retras într-un text scris);
  • a emigra (a pleca definitiv din patria de origine) vs. a imigra (a se stabili într-o țară străină);
  • a apropia (a micșora distanța) vs. a apropria (a-și însuși un bun străin).

5. Cuvintele polisemantice vs. Omonime

  • Cuvântul polisemantic: Păstrează un nucleu comun de sens de la care s-au dezvoltat sensuri secundare și figurate prin transfer semantic:
  • ochi: organul vederii → ochi de geam → ochi de apă → ochi de aragaz → ochi de ou.
  • masă: piesă de mobilier → mâncare servită → ospăț, banchet.
  • Diferența cheie: La omonime cuvintele nu au nicio legătură semantică și provin din etimoane diferite; la polisemantism, este vorba despre același cuvânt polivalent.

6. Pleonasmul

Eroare logică și stilistică constând în alăturarea a două cuvinte sau expresii care repetă inutil aceeași idee:

  • a coborî jos, a urca sus, a avansa înainte, a prefera mai bine, babă bătrână, protagonist principal, hemoragie de sânge, în jur de vreo zece, scurtă alocuțiune.