Complementul direct

  • Definiție: Complementul direct (CD) este partea secundară de propoziție care arată obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea, răspunzând la întrebările pe cine? sau ce?
  • Se exprimă la cazul Acuzativ, cu sau fără prepoziția pe.
  • Îl determină numai verbele tranzitive.

A. MIJLOACE DE EXPRIMARE

  1. Substantiv la Acuzativ fără prepoziție: Citesc o carte.
  2. Substantiv la Acuzativ cu prepoziția pe: O ajut pe mama.*
  3. Pronume personal: Îl ajut pe el. / O ajut.
  4. Pronume reflexiv: Se laudă mult.
  5. Numeral: Îi cunosc pe cei doi.
  6. Verb la infinitiv: Știe a cânta frumos.
  7. Verb la supin: Am de rezolvat o problemă.
  8. Propoziție completivă directă: Știu / că vine./

B. ATENȚIE — VERBE CARE NU PERMIT CD

Următoarele verbe par tranzitive (răspund la pe cine?), dar sunt intranzitive și cer complement indirect:

  • a se baza pe, a conta pe, a miza pe, a paria pe, a fi gelos pe, a se enerva pe, a se supăra pe.

Ex: Eu mă supăr pe Ana. (CI, nu CD, deoarece verbul este reflexiv-intranzitiv)

C. REGULA PREPOZIȚIEI PE

Prepoziția pe este obligatorie înaintea complementului direct exprimat prin:

  • Substantive proprii (nume de persoane): Îl cheamă pe Ion.
  • Pronume personale accentuate la Acuzativ: Îl ajut pe el.
  • Pronume demonstrative: Îl ajut pe acesta.
  • Numerale cu valoare pronominală: Îi ajut pe cei doi.

Morfologie — pronumele

Definiție: Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv într-o comunicare, evitând repetiția supărătoare. Clasificarea pronumelor: - Pronume cu categoria persoanei: personal, de politețe,…

Morfologie — substantivul

Definiție: Partea de vorbire flexibilă care denumește obiecte în sens foarte larg: ființe (*om*, *câine*), lucruri (*masă*, *carte*), fenomene ale naturii (*ploaie*, *vânt*), acțiuni (*citire*, *mers*), stări (*somn*,…