Cuvinte monosemantice și polisemantice

  • Definiție: În funcție de numărul de sensuri, cuvintele limbii române sunt monosemantice (au un singur sens) sau polisemantice (au două sau mai multe sensuri asociate).

A. CUVINTELE MONOSEMANTICE

Au o singură semnificație exactă și neschimbată, fiind caracteristice terminologiei tehnico-științifice:

  • bioxid, clorofilă, hipotenuză, lingvistică, stetoscop, azot, paralelogram.

B. CUVINTELE POLISEMANTICE

Păstrează un nucleu de sens originar de la care se dezvoltă prin derivare semantică (metaforă sau metonimie) sensuri secundare și figurate:

  1. masă:
  2. Sens de bază: piesă de mobilier (A așezat caietul pe masă);
  3. Sens secundar: mâncare, hrană (Masa este servită);
  4. Sens figurat: ospăț, banchet (Au dat o masă mare).
  5. ochi:
  6. Sens de bază: organul vederii (Ochii copilului);
  7. Sens secundar: ochi de fereastră, ochi de aragaz, ochi de apă;
  8. Sens figurat: ochi de ou prăjit.
  9. Diferența esențială față de omonime: La cuvintele polisemantice sensurile sunt înrudite semantic și derivă din aceeași rădăcină; la omonime sensurile nu au nicio legătură și provin din surse etimologice distincte.

VOCABULAR

Vocabularul (lexicul): Totalitatea cuvintelor care există și au existat în limba română din trecut până în prezent. Organizarea vocabularului: Se structurează în două mari compartimente: vocabularul fundamental și mas…