S8 — Substantivul

Tipuri de substantive: comune, proprii, simple, compuse. Locuțiunea substantivală

  • Definiție: Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii, stări sufletești, acțiuni, însușiri și noțiuni abstracte.
  • Locuțiunea substantivală: Grupul de cuvinte cu sens unitar echivalent cu un substantiv (aducere-aminte = amintire; băgare de seamă = atenție; părere de rău = regret).

A. TIPURI DE SUBSTANTIVE

  1. După conținutul semantic:
  2. Comune: Denumesc obiecte dintr-o clasă nediferențiată (carte, oraș, copil, floare).
  3. Proprii: Denumesc individualizat o anumită ființă, un loc geografic, o instituție, o planetă sau o sărbătoare și se scriu cu majusculă (Mihai, București, Dunărea, Crăciun, Marte).
  4. După structură:
  5. Simple: formate dintr-o singură rădăcină (om, masă, copac).
  6. Compuse: formate din două sau mai multe cuvinte (floarea-soarelui, bunăvoință, locotenent-colonel, Baia Mare).
  7. --

Gen, număr, caz. Substantive colective. Substantive defective. Punctuația vocativului

  • Definiție: Substantivul are categoriile gramaticale de gen, număr și caz.
  • Categoriile de gen: Masculin (un băiat - doi băieți), Feminin (o fată - două fete), Neutru (un scaun - două scaune).

A. SUBSTANTIVE COLECTIVE ȘI DEFECTIVE

  1. Substantive colective: Au formă de singular, dar desemnează o colectivitate / grup de obiecte sau ființe identice (tineret, studențime, armată, stol, turmă, făget, pietriș).
  2. Substantive defective de număr:
  3. Singularia tantum (doar formă de singular): curaj, aur, miere, lapte, fotbal, lene, oxigen.
  4. Pluralia tantum (doar formă de plural): icre, ochelari, foarfeci, aplauze, moaște, tăiței, Ieși.

B. PUNCTUAȚIA CAZULUI VOCATIV

Cazul Vocativ exprimă o chemare sau o adresare directă (Elevule!, Maria!).

  • Se izolează obligatoriu prin virgulă de restul enunțului:
  • La început: Andrei, vino aici!
  • În interior: Vino, Andrei, mai aproape!
  • La sfârșit: Unde ai fost, Andrei?
  • --

FUNCȚII SINTACTICE. Corelarea cazului morfologic cu funcția sintactică

  • Definiție: Cazul reprezintă forma pe care o ia substantivul pentru a exprima funcțiile sale sintactice în raport cu alte cuvinte din propoziție.

A. CORELAREA CAZULUI CU FUNCȚIILE SINTACTICE

  1. Cazul Nominativ (întrebări: cine?, ce?):
  2. Subiect: Elevul citește o carte.
  3. Nume predicativ: Tatăl meu este inginer.
  4. Atribut apozițional: Prietenul meu, Andrei, a venit.
  5. Cazul Acuzativ (cu sau fără prepoziție):
  6. Complement direct (pe cine?, ce?): Citesc un roman. / Îl văd pe coleg.
  7. Complement prepozițional: Mă gândesc la examen.
  8. Complement de agent: Cartea este citită de către elev.
  9. Circumstanțiale (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop): Merg la școală. / Muncește cu sârguință.
  10. Atribut substantival prepozițional: Casa de piatră.
  11. Cazul Dativ (întrebare: cui?):
  12. Complement indirect: I-am oferit premiul elevului.
  13. Nume predicativ: El este asemenea tatălui său.
  14. Atribut substantival prepozițional: Acordarea de sprijin elevilor merituoși.
  15. Cazul Genitiv (întrebări: al, a, ai, ale cui?):
  16. Atribut substantival genitival: Cartea elevului este pe masă.
  17. Circumstanțiale cu locuțiuni prepoziționale (în fața, din cauza, în scopul): S-a așezat în fața clasei.
  18. --

Posibilități combinatorii ale substantivului

  • Definiție: Posibilitățile combinatorii ale substantivului descriu pozițiile sintactice pe care substantivul le poate ocupa: termen regent (centru al grupului nominal) sau termen subordonat (dependent).

A. SUBSTANTIVUL CA TERMEN REGENT

Grupul nominal are în centru substantivul, care își subordonează diverși determinanți:

  1. Atribute adjectivale: elev silitor, această carte, doi prieteni.
  2. Atribute substantivale: cartea profesorului (genitival), rochie de mătase (prepozițional), orașul Iași (apozițional).
  3. Atribute pronominale: casa mea, sfatul acestuia.
  4. Atribute verbale: dorința de a învăța, mașină de cusut.

B. SUBSTANTIVUL CA TERMEN SUBORDONAT

Substantivul se atașează de:

  • Un verb: îndeplinind funcțiile de subiect, complemente directe/indirecte/prepoziționale sau circumstanțiale;
  • Un adjectiv: plin de speranță, demn de laudă;
  • Un adverb: aproape de casă.

Morfologie — substantivul

Definiție: Partea de vorbire flexibilă care denumește obiecte în sens foarte larg: ființe (*om*, *câine*), lucruri (*masă*, *carte*), fenomene ale naturii (*ploaie*, *vânt*), acțiuni (*citire*, *mers*), stări (*somn*,…